Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Calatorie cu TransSiberianul Tsar`s Gold Beijing - Moscova - septembrie 2020 - cu Razvan Pascu
descarca pdf

de la
EUR 5650 00 EUR
Zbor, taxe si asigurare incluse (bacsis inclus)
Va propunem o vacanta inedita alaturi de Razvan Pascu, un circuit ce imbina serviciile exceptionale la bordul unui tren de lux, cu vizita unor destinatii fascinante si unice deopotriva. Cel mai lung, dar si cel mai cunoscut traseu cu trenul din lume, TransSiberianul este o calatorie de facut o data in viata, care va va darui amintiri de neuitat. Vom vizita capitala Beijing si celebrele sale obiective UNESCO si vom admira Marele Zid Chinezesc, una dintre cele mai grandioase constructii din istorie. Vom ajunge in capitala Mongoliei, Ulan Bator, si vom descoperi Parcul National Gorkhi Terelj asistand la diverse activitati ce vorbesc despre cultura si stilul de viata al mongolilor. Trenul ne va purta apoi de-a lungul coplesitoarelor intinderi ale Siberiei, pe malul Lacului Baikal, dar si in Republica Buriata, cu peisajele sale dramatice si satele sale autentice, unde timpul parca sta pe loc. Vom incheia calatoria cu un tur al spectaculoasei metropole moscovite, un oras plin de personalitate si culoare. Tsar’s Gold este un tren privat de lux pe traseul TransSiberianului, ce strabate China, Mongolia si Rusia, de la Beijing la Moscova si retur, insumand o varietate de experiente unice atat la bord cat si in orasele si regiunile in care vom poposi pe traseu. Cu o experienta de 30 ani si peste 30.000 de pasageri multumiti, legendarul Tren al Tarului imbina grija fata de turisti, siguranta, confortul si serviciile ireprosabile, devenind o casa departe de casa pentru cei mai pretentiosi turisti ai lumii. Vom beneficia de experienta unor ghizi profesionisti dedicati, atat la bord cat si in destinatiile vizitate, si vom cunoaste astfel cultura, istoria si traditiile locurilor pe care le vom vizita. Vom putea participa la lectii de limba rusa si de introducere in alfabetul chirilic, vom asista la o ceremonie a ceaiului tipic ruseasca si la o degustare de vodka insotite de explicatii si obiceiuri locale. Ne vom bucura de preparate din bucataria internationala, dar si de delicatese cu specific local si caviar, pregatite cu grija de echipa de bucatari. Fiecare tip de compartiment al trenului ofera un confort sporit, paturile fiind transformate pe timpul zilei in canapele, pentru mai mult spatiu. Pachetul include si serviciile unui medic aflat la bord, disponibil 24/7, asigurare de calatorie, insotitor de grup, mese in regim de pensiune completa (toate mesele incluse, asa cum este mentionat in oferta), dar si toate excursiile si experientele din fiecare zi.
Itinerariu

Ziua 1: plecare din BUCURESTI
Te vei intalni cu insotitorul de grup pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti si te vei imbarca pentru zborul international.

Ziua 2: sosire in BEIJING
Cina inclusa
La sosirea pe aeroportul din Beijing vei fi intampinat de reprezentantul local si transferat la hotel.
Vei vizita Templul Paradisului, capodopera a arhitecturii Ming, locul sacru al familiei imperiale si una dintre cele mai fotografiate cladiri din lume datorita frumusetii si a simetriei sale elegante
Vei vizita Piata Tiananmen, situata in inima Beijing-ului, in fata Orasului Interzis. Piata Tiananmen este un obiectiv turistic de referinta al capitalei chineze.
Vei ajunge si in zona moderna a orasului. Printre zgarie nori si cladiri cu un design futurist vei admira si impresionantul “Cuib de Pasare” - Stadionul Olimpic construit cu prilejul Olimpiadei din 2008.
Ziua 3: BEIJING - MARELE ZID CHINEZESC - BEIJING
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Vei face un tur la Marele Zid Chinezesc, situat la 70 km nord-est de Beijing. Vei vizita o sectiune restaurata a renumitei realizari din trecutul istoric al Chinei. Construit incepand din secolul XIV din piatra, caramida si pamant batatorit, cu o inaltime pe alocuri de 10 m, zidul a fost gandit ca o structura de aparare impotriva hoardelor mongole din nord.
Vei vizita complexul Mormintelor Imparatilor Dinastiei Ming, obiectiv listat in Patrimoniul UNESCO. Incepand de la Poarta ShenGong ShengDe a complexului porneste Drumul Sacru, o alee flancata de statui monolitice din marmura, reprezentand oameni si animale reale sau mitologice, fiecare avand diverse semnificatii, care au fost construite cu peste 500 de ani in urma. In cultele chineze, Imparatul, considerat Fiu al Cerului (asimilat zeitatilor) a coborat pe acest drum pentru a conduce poporul prin intelepciunea sa si va urma aceasta cale spre Rai, dupa moarte.
Ziua 4: BEIJING - ERLIAN, China
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Vei vizita cel mai important obiectiv turistic al Beijing-ului, imensul Oras Interzis, declarat monument al patrimoniului mondial UNESCO inca din 1987. Inchis pentru mai bine de 500 de ani, complexul format din 720.000 de m² de curti, pavilioane, sali si gradini si din aproximativ 10.000 de incaperi impresioneza anual milioane de turisti.
Vei fi transferat de la hotel la gara din Beijing.
Vei calatori cu trenul Tsar’s Gold, spre frontiera cu Mongolia, la Erlian.
Ziua 5: ERLIAN, China - DESERTUL GOBI, Mongolia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Trenul va poposi in gara din Erlian, localitate situata la granita cu Mongolia, unde se va schimba garnitura de tren, din cauza ecartamentului diferit al sinelor. Vei putea explora pe cont propriu orasul, apoi iti vei continua calatoria traversand legendarul Desert Gobi si ale sale intinse teritorii de stepa.
Ziua 6: ULAN BATOR - ALPII MONGOLIEI, Mongolia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Trenul poposeste in aceasta dimineata in capitala mongola, Ulan Bator, un oras in plina expansiune, ce imbina modernul cu traditionalul.Vei vizita Templul Choijin Lama, manastire buddhista situata chiar in centrul orasului.Vei pleca catre tabara de iurte din Alpii Mongoliei, unde urmeaza sa petreci noaptea. O experienta autentica in mijlocul naturii, sub cerul instelat al Mongoliei, devine cu siguranta o amintire memorabila. Iurtele sunt niste corturi circulare, portabile, utilizate in mod traditional de popoarele nomade din stepele Asiei Centrale. Iurtele in care vom fi cazati sunt pentru 2 persoane, au structura si mobilier din lemn, in mijlocul incaperii fiind pozitionata soba de lemne. In tabara exista si o iurta mai mare unde se serveste masa.
Ziua 7: ALPII MONGOLIEI - ULAN BATOR, Mongolia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Vei face o excursie in inima Alpilor Mongolezi si vei admira peisaje spectaculoase si formatiuni stancoase bizare.
Vei vizita Manastirea Gandan, cea mai mare si mai importanta manastire a tarii. Numele oficial este Gandantegchinleng Khiid, care in traducere libera ar inseamna Marele Lacas al Beatitudinii si gazduieste la interior o statuie a lui Magjid Janraisig o imagine a lui Buddha Avalokitesvara, cu o inaltime de peste 26 m.
Vei asista la o demonstratie de echitatie, in care calareti iscusiti trag cu arcul la tinta in galopul cailor. Va urma un meci de wrestling, o alta activitate preferata de mongoli. Seara vei continua calatoria cu trenul spre Siberia.
Ziua 8: ULAN UDE, Rusia - Republica Buriata
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Vei face o scurta oprire in Ulan Ude - capitala Republicii Buryate. Vei putea observa diversitatea culturala si etnica a acestor locuri si vei cunoaste o alta fata a mostenirii poporului mongol. Vei admira portul diferit si trasaturile distincte ale locuitorilor. Vei vizita Satul Vechilor Aparatori si vei primi detalii privind cultura si istoricul acestor comunitati. Seara te vei bucura de o cina traditionala, insotita de un spectacol cu dansatori si instrumentisti locali.

Ziua 9: LACUL BAIKAL, Rusia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Astazi vei poposi in pitoreasca regiune a Lacului Baikal, cel mai mare rezervor de apa dulce din lume si un ecosistem impresionant totodata. Trenul urmeaza acum traseul vechii cai ferate transsiberiene.
Vei ajunge la Portul Baikal, unde te vei bucura de peisaje si de liniste. Vei putea fotografia Muntii Baikal reflectati in luciul stralucitor al lacului apoi vei face un tur cu barca. Programul continua cu o vizita in unul dintre satele pitoresti traditionale din regiune. Daca vremea este placuta poti chiar sa faci baie in lac.
Seara vei avea parte de o cina in aer liber, un picnic organizat chiar pe tarmul Lacului Baikal.

Ziua 10: IRKUTSK
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
In Irkutsk numit si Parisul Siberiei, vei avea posibilitatea de a admira principalele atractii ale orasului, dintre care emblematicele case de lemn, cu o arhitectura unica in regiune. Vei admira Teatrul Dramatic Okhlopkov, monumentul dedicat tarului Alexandru III si piata locala - un loc plin de energie si farmec local. Vei vizita muzeul in aer liber unde vei descoperi aspecte interesante din istoria Siberiei, in special stilul de viata si muncile prestate de catre locuitori de-a lungul timpului.

Ziua 11: STEPA SIBERIANA
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Petreci ziua in tren, admirand peisajele Siberiei estice. La bord vei participa la o degustare de vodka si aperitive tipic rusesti cu caviar si alte delicatese. Vei afla lucruri importante despre obiceiurile de sarbatoare din Rusia si despre ospitalitatea tipica a locuitorilor.
Ziua 12: NOVOSIBIRSK, Rusia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Astazi vei face un tur al orasului Novosibirsk - punct important pe traseul Trans Siberianului si o atractie turistica pentru cei care viziteaza Siberia. Novosibirsk (Noua Siberie), este capitala Siberiei si se afla in sudul acestei zone. Turul incepe la cea mai mare opera din lume, o capodopera arhitecturala ce gazduieste doua companii permanente de opera si balet, ca mai apoi sa vizitezi locurile ce poarta inca amprenta anilor regimului sovietelor. In fata Operei vei putea admira si statuia initiatorului revolutiei bolsevice - Lenin. Te vei plimba pe esplanada de pe malul raului si pe stradutele din centrul vechi si vei vizita un muzeu inedit care expune diverse obiecte si piese de arta realizate din lemn si scoarta de mesteacan, esenta foarte intalnita in spatiul siberian.

Ziua 13: EKATERINBURG, Rusia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Astazi vei vizita Ekaterinburg. Orasul adaposteste peste 140 de monumente, reprezentative fiind Posta Centrala - renumita Casa Tractor si Complexul Sportiv Dinamo. Dealul Voznesenskaia este unul din cele mai pitoresti locuri din centrul istoric al orasului. Inca de acum doua secole punctul de atractie ramane Bazinul. Aici se afla in 1735 casa de vacanta a fondatorului orasului. In anul 1792 pe acest deal s-a construit Catedrala Inaltarii, in prezent fiind cea mai veche biserica din Ekaterinburg. Ekaterinburg este un oras cu traditii teatrale infloritoare, detinand peste 20 de teatre si un numar impresionant de muzee. Cladirile vechi de muzeu, parcurile cu alei, balustradele si felinarele vechi intretin atmosfera urbana de sfarsit de secol XIX.

Ziua 14: KAZAN, Rusia - Republica Tatarstan
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Vei sosi astazi in pitorescul oras Kazan - capitala Tatarstanului. Vei vizita Fortareata Kremlinului - declarata monument al Patrimoniului UNESCO in anul 2000. Cele mai importante monumente ale Kremlinului sunt Catedrala Bunei Vestiri (1561-1562) si turnul inclinat Soyembika, numit dupa ultima regina a Kazanului si declarat simbol al orasului. De mare insemnatate sunt si turnurile si zidurile, daramate in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, dar reconstruite mai tarziu; moscheea Qol Sarif de asemenea reconstruita, din interiorul citadelei; ruinele Manastirii Mantuitorului (splendida sa catedrala a fost demolata de catre bolsevici) cu Turnul Spasskaya; Casa Guvernatorului (1843-1853), proiectata de catre Konstantin Thon, devenita acum Palatul Presedintiei Tatarstanului. In vecinatate se afla Catedrala Sf. Petru si Pavel (edificiu in stil baroc) si Moscheea Marcani situata pe strada Qayum Nasiri (constructie ce dateaza din secolul al XVIII-lea).

Ziua 15: MOSCOVA, Rusia
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
La sosirea in capitala rusa vei fi transferati la hotelul la care vei fi cazat.
Vei vizita Kremlinul, un adevarat centru de putere in Rusia, cetatea tarilor rusi, sediul central al Uniunii Sovietice, iar acum resedinta presedintelui rus. Mai putin de jumatate din Kremlin este accesibil publicului, printre atractiile care pot fi vizitate numarandu-se clopotul tar si tunul tar, turnate in anul 1586 de catre Andrei Ciohov, Palatul Patriarhului si magnificul ansamblu de biserici din Piata Catedralelor.
Vei face un tur de noapte in Moscova prilej cu care vei admira luminile orasului si ale celor mai importante obiective turistice ale sale. Vei face o oprire in Piata Rosie, urmata de o incursiune la metroul moscovit. Statiile de metrou sunt celebre in intreaga lume pentru opulenta si stilul in care au fost construite.
Ziua 16: plecare din Moscova
Mic dejun inclus
Pranz inclus
Cina inclusa
Vei face un tur panoramic de oras, insotit de un ghid local vorbitor de limba engleza, pentru a vedea principalele atractii ale capitalei Federatiei Ruse. Mai intai vei vedea Piata Rosie, vastul spatiu in care se desfasurau uriase paradele militare in timpul epocii sovietice incadrat de Catedrala Vasili Blajenii, Muzeul de Istorie, Mausoleul lui Lenin, GUM, cel mai exclusivist mall moscovit, si de unul dintre zidurile Kremlinului. In continuarea turului vei admira si alte obiective precum Piata Manezh, Bulevardul Ring, Strada Tverskaya, Strada Minskaya, Parcul Victoriei, Arcul de Triumf, Casa Alba (Belyj Dom, locul in care s-a semnat pactul ce a insemnat inceputul sfarsitului pentru URSS), Strada si Piata Arbat, Catedrala Mantuitorului, Catedrala Sfantul Nicolae, care gazduieste o icoana a Maicii Domnului cu inscriptia „Potoleste intristarile noastre”, Strada Lev Tolstoi, Strada Pirogovskaya. Turul va include si o plimbare pe Dealul Vrabiilor care ofera vederi fantastice asupra orasului si unde se afla Universitatea de Stat din Moscova Lomonosov un bun exemplu al stilului monumental de arhitectura sovietic ce caracterizeaza peisajul urban al Moscovei si care seamana izbitor cu fosta Casa Scanteii din Bucuresti.
Ti se va asigura transferul de la hotel la aeroportul din Moscova.


Servicii
  • Bilet de avion pentru zbor international Bucuresti - Beijing, Moscova - Bucuresti
  • Insotitor de grup
  • Transfer aeroport - hotel Beijing
  • Vizita Templul Paradisului Beijing
  • Vizita Piata Tiananmen
  • Tur Marele Zid Chinezesc
  • Tur Mormintele Ming & Drumul Sacru
  • Vizita Orasul Interzis
  • Transfer hotel - gara Beijing
  • Transfer cu trenul Beijing - Erlian
  • Transfer cu trenul Erlian - Gobi
  • Transfer cu trenul Gobi - Ulan Bator
  • Vizita Templul Choijin Lama Ulan Bator
  • Vizita Manastirea Gandan Ulan Bator
  • Tur de oras Ulan Ude
  • Tur Lacul Baikal cu barca
  • Tur de oras Irkutsk
  • Zi libera Transsiberian
  • Tur de oras Novosibirsk
  • Tur de oras Ekaterinburg
  • Tur de oras Kazan
  • Transfer gara - hotel Moscova
  • Tur Kremlin
  • Tur de oras Moscova nocturn
  • Tur de oras Moscova
  • Cazare 14 nopti la hotelurile mentionate in tipurile de camera indicate;
  • Mesele mentionate in oferta


Tarife
PlecareHotelTarif/persoana
19 sep 2020 - 04 oct.2020 CAPITAL 4* sup.
Room: Standard Room,
Conform itinerar
5.650 €

vezi mai multe

  • Bilet de avion pentru zbor international Bucuresti - Beijing, Moscova - Bucuresti
  • Insotitor de grup
  • Transfer aeroport - hotel Beijing
  • Vizita Templul Paradisului Beijing
  • Vizita Piata Tiananmen
  • Tur Marele Zid Chinezesc
  • Tur Mormintele Ming & Drumul Sacru
  • Vizita Orasul Interzis
  • Transfer hotel - gara Beijing
  • Transfer cu trenul Beijing - Erlian
  • Transfer cu trenul Erlian - Gobi
  • Transfer cu trenul Gobi - Ulan Bator
  • Vizita Templul Choijin Lama Ulan Bator
  • Vizita Manastirea Gandan Ulan Bator
  • Tur de oras Ulan Ude
  • Tur Lacul Baikal cu barca
  • Tur de oras Irkutsk
  • Zi libera Transsiberian
  • Tur de oras Novosibirsk
  • Tur de oras Ekaterinburg
  • Tur de oras Kazan
  • Transfer gara - hotel Moscova
  • Tur Kremlin
  • Tur de oras Moscova nocturn
  • Tur de oras Moscova
  • Cazare 14 nopti la hotelurile mentionate in tipurile de camera indicate;
  • Mesele mentionate in oferta

vezi mai multe

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Zbor, taxe si asigurare incluse (bacsis inclus)
- 1 adult
19 Sep - 05 Oct, 2020
(-8.0645161290323%) pana la 20 Dec, 2019
EUR565000EUR
EUR519435EUR
Zbor, taxe si asigurare incluse (bacsis inclus)
- 2 adulti
19 Sep - 05 Oct, 2020
(-8.0645161290323%) pana la 20 Dec, 2019
EUR1130000EUR
EUR1038871EUR